Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie- San Marco, inima Veneţiei(partea a II a)

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

San Marco, inima Veneţiei(partea a II a)

foto: Sala Marelui Colegiu

2. Vizitarea celor mai frumoase săli din Palatul Dogelui

Dar nici o sală din palat nu se compară cu splendorile din Sala Marelui Consiliu ,sala principală a palatului şi una dintre cele mai mari săli care există în Europa.

          Când păşeşti pentru prima dată în ea rămâi  extaziat de cea ce vezi şi ţi-se crează iluzia că sala este mai mare decât însuşi clădirea în care se află.

          Marele Consiliu era organul politic suprem al Republicii Veneţia .Participarea la reuniunile Marelui Consiliu era un drept ereditar al familiilor patriciene veneţiene înscrise în Cartea de Aur al nobilimii veneţiene . Pe podiumul Sălii Marelui Consiliu venea Dogele şi Signoria.

          Lemnăria întunecată şi severă a băncilor senatoriale este ca o plintă pentru uriaşele picturi care se dezlănţuie pe pereţi ,întrerupte fiind doar  de ferestre.

         Tavanul imens este în întregime aurit şi are o bogăţie ornamentală greu de descris .Se conturează tot felul despărţituri pătrate, ovale şi octogonale cu ornamente florale, volute şi ornamente roccoco lucrate în stil grandios.

          Aici întâlnim picturi ale unor genii renaşcentiste veneţiene ca Jacopo Tintoretto, Paolo Veronese , Palma cel Tânăr şi Tiziano din al căror mâine Veneţia este personificată şi glorificată.Pe peretele uşii de la intrare se desfăşoară un tablou al Paradisului lui Jacopo Tintoretto . Tuşele sale pline de vigoare îi confirmă încă o dată porecla de Robusti  şi doar scurgerea timpului a făcut ca această pictură să capete nuanţe mai întunecate.  Această sală este ca o lecţie de istorie,în care pictura reuşeşte să abordeze subiectele de interes pentru Veneţia.

            Sunt picturi care au ca tema:

·         relaţia Veneţiei cu papalitatea şi Sfântul Imperiu Roman: Papa Alexandru al III lea primit de Dogele Ziani de Tintorettto, Ambasadorii veneţieni la Împăratul  Frederic Barbarossa la Pavia de acelaşi Tintoretto,Sosirea papei, împăratului şi dogelui la Ancona de pictorul Girolamo Gambareto şi multe altele pe această temă.

·         eroismul venetian:Întoarcerea Dogelui Andrea Contarini , învingătorul genovezilor în 1378 de pictorul Paolo Veronese, Asediul cetăţii Zara de  Vincentino, Capturarea cetăţii Zara de Tintoretto şi  multe altele.

·         expediţia împotriva Constantinopolelui(1204):Cucerirea Constantinopolelui de dogele Enrico Dandolo de Palma cel Tânăr , Balduin încoronat împărat de dogele Enrico Dandolo deAliense, Alianţa dogelui Dandolo cu cruciaţii în Biserica San Marco de Jean Leclerc

La aceste picturi putem adăuga şi diferitele reprezentări alegorice ale Veneţiei de către Aliense şi Marco Vecellio.

            În reprezentarea bătăliilor domină haosul în care se zăresc galere cu palate de trei etaje ,trinchete,pânze de catarg, diferite maşini de război,scări răsturnate dimpreună cu oameni care se prăbuşesc pe ele. Se observă o învălmăşeală de personaje ca paznici de închisori, ocnaşi , mateloţi şi soldaţi care se ucid între ei cu tot felul de arme barbare. Toate aceste scene violente au pe fundal focul , fumul sau apa învolburată .

            Aşternerea timpului pe aceste capodopere nu au făcut altceva decât să le sporească valoarea .

            Deasupra acestor scene istorice apare un rând de 76 de  portrete ale primilor dogi ai Veneţiei lucrate de Tintoretto şi Bassano. Urmărind şirul de portrete privirea îţi rămâne aţintită asupra unui cadru acoperit de o pânză negră , ca  un mormânt în galeria cronologică . Este locul pe care trebuia să-l ocupe portretul lui Marino Faliero(1354-1355), unicul Doge veneţian decapitat pentru înaltă tradare . Se poate observa inscripţia în latină Hic est locus Marini Faletro decapitati  pro criminibus care înseamnă Aici este locul lui Marino Faliero decapitat pentru crimele sale.

            Execuţia a fost dusă la căpăt în Curtea interioară a palatului , iar apoi dogele Faliero a fost condamnat şi la damnatio memoriae.

            Din Sala Marelui Consiliu se trece în ultimele săli de la etajul unu şi anume Sala dello Scrutino şi Sala della Quarantia Civil Nuova.

           Sala dello Scrutino este o imensă sală construită în timpul dogelui Francesco Foscari (1423-1457) pentru a găzdui iniţial Biblioteca San Marco împreună cu manuscrisele lăsate de Petrarca şi Bessarione .

           Din 1532 Sala dell Scrutino a fost transformată în sală de numărătoare a voturilor şi pentru deliberările Marelui Consiliu aflat în sala alăturată.

           Plafonul bogat ornamentat este lucrarea pictorului cartograf Cristoforo Sorte în care sunt glorificate faptele de arme ale veneţienilor şi în principal constituirea unui imperiu maritim.Picturile evocă bătăliile castigate între 809 şi 1656.

           Pe peretele estic al sălii este pictată Bătălia de la Lepanto(1571), una dintre  marile bătălii navale din istoria omenirii, în care veneţienii au adus un aport hotărâtor în  zdrobirea flotei otomane de către Liga Sfântă .Tabloul este realizarea lui Andrea Vincentino.

            Tabloul este încadrat şi de alte victorii navale strălucite:Victoria veneţiană din Dardanele împotriva otomanilor(1656) , a două mare înfrângere navală otomană după Lepanto.Pietro Liberi a pictat-o între 1660 şi 1665.

            Peretele vestic al sălii are pictată Cucerirea Tyr-ului de către veneţieni.Este opera lui Antonio Aliense din 1590.

           Peretele sudic are o pictură aparţinând lui Palma cel tânăr şi este intitulată Ultima Judecată .

            Peretele nordic este decorat de un arc triumfal construit în onoarea Dogelui Francesco Morosini(1688-1694) , căzut în luptă în războiul din Morea(1694) împotriva otomanilor .

            Sala della Quarantia Civil Nuova este sala destinată instanţei de judecată a cazurilor de drept civil provenite din teritoriile afalte sub posesiune veneţiană.

             După capodoperele primului etaj , am  urcat în continuare magnifica Scară de Aur pentru a ajunge la etajul doi al Palatului Dogilor.

foto:Atrio Quadrato

              Prima încăpere în care intri este  Atrio Quadrato , un atriu folosit pe post de cameră de aşteptare .Atriul a  fost ridicat în perioada dogelui Girolamo Priuli(1559-1567) care a apare reprezentat în pictura de pe plafon al lui Tintoretto împreună cu stema sa şi cu reprezentări alegorice ale justiţiei şi păcii . În cele patru colţuri ale atriului, Tintoretto a pictat poveşti biblice care fac cel mai probabil trimitere la virtuţile dogelui.

               Sala celor Patru Porţi(Sala delle Quattro Porte) este anticamera ce face legătura cu cele mai importante săli de la etajul doi. Se remarcă cele patru maiestuoase porţi de marmură având fiecare câte un grup de sculpturi alegorice cu referire la virtuţile care ar trebui să-i inspire pe cei ce sunt implicaţi în actul guvernării.

               Plafonul casetat  cu stucaturi conţine fresce cu subiecte mitologice şi cu oraşele şi regiunile aflate sub dominaţia veneţiană. Pictate de Tintoretto, aceste scheme decorative au fost create pentru a arăta legătura dintre întemeierea Veneţiei,independenţa sa şi misiunea istorică a aristocraţiei veneţiene.

              Printre picturile de pe pereţi se remarcă portretul dogelui Antonio Grimani (1521-1523) înghenunchind în faţa Credinţei . Dar cea mai interesantă pictură din sală rămâne lucrarea lui Tiepolo pictată între 1756 şi 1758 cu Veneţia care primeşte darurile mării de la Neptun .De aici se intră deasemenea într-o anticameră

              Sale dell'Anticollegio(Sala Anticolegiului) constituie anticamera unde ambasadorii şi delegaţiile străine aşteptau pentru a fi primiţi în audienţă în Colegiu.

                Fresca centrală era pictată de Veronese şi reprezenta aceiaşi Veneţie personificată care acorda distincţii şi recompense slujitorilor săi fideli.

               Pe  un fronton susţinut de coloane corintice se desfăşoară o sculptură de marmură ce reprezintă figura feminină a Veneţiei odihnindu-se pe un leu acompaniată de alegorii ale gloriei şi armoniei.

                Dar comoara cestui sanctuar al artei este pictura lui Paolo Veronese intitulată Răpirea Europei. Cât de genial a fost reprezentat mitul Europei, eroină al cărui nume la împrumutat  Bătrânul Continent, răpită de un Zeus prefăcut în taur. Îţi rămân adânc întipărite zâmbetele acestor personaje veşnic tinere prin care se pare Veronese şi-a spus ultimul cuvânt.Cerul ,norii, arborii ,florile ,pământul, carnaţia,valurile sunt parcă scăldate în lumina unui Demiurg necunoscut.

               Imaginaţi-vă cu ce impresii rămâneau toţi acei ambasadori străini care vizitau pentru prima dată Veneţia.

               Sala Colegiului(Sala del Collegio) era destinat uneia dintre cele mai vechi organe constituţionale ale Republicii Veneţia.

               Colegiul era delegat de Senat să se ocupe de afacerile externe şi constituia în fapt un fel de “Consiliu de miniştri “ ai Republicii Veneţiene. Membrii colegiului erau numiţi savi ,adică înţelepţi. Aceştia  erau împărţiţi în 6 Savi Grandi( însărcinaţi cu pregătirea lucrărilor Senatului pe probleme de politică extrenă) ,5 Savi di Terraferma( însărcinaţi cu administraţia publică şi gestionarea treburilor militare în Veneţia şi teritoriile dependente.),5  Savi agli  Ordini( se ocupau de regulamentele maritime) .

              După cum putem observa Colegiul dispunea de funcţii executive, iar când era prezidat de Serenissima Signiorie se numea Colegiul Plin. Acesta din urmă dădea act scrisorilor ducale şi decretelor de stat, citea depeşele ambasadorilor şi ai guvernatorilor locali şi primea delegaţiile străine.

               Serenissima Signorie era organul suveran al republicii Veneţiene compus din :Doge, Micul Consiliu(consilieri ducali aleşi de Marele Consiliu),Cele trei Instanţe Supreme din Quarantia.

               Signoria prezida consiliile Republicii şi era pe ansamblul său considerată mai importantă chiar şi decât dogele.

               Din 1520 , Colegiului i s-au sporit puterile prin adăugarea dreptului de a elibera decrete în timpul vacanţei Senatului.

                 Decorul Sălii Consiliului a fost gândit de  Andrea Palladio. Lambriurile din lemn, tribuna şi plafonul cioplit sunt munca lui Francesco Bello şi Andrea da Faenza.

                Picturile de pe plafon aparţin toate lui Veronese şi sunt create între 1575 şi 1578. Capodoperele artistului omagiază Buna Guvernare a Republicii ,împreună cu credinţa şi virtuţile care o călăuzesc şi întăresc.

                Primul tablou rectangular  arată San Marco Campanile(Clopotniţa San Marco) în spatele figurilor lui Marte şi Neptun,   lorzii ai războiului şi a mării.

                Taboul Central ne înfăţişează Triumful Credinţei , Veneţia cu Dreptatea şi Pacea. Veronese reproduce din nou pânza cu omagierea flotei creştine învingătoare în Bătălia de la Lepanto(1571) împotriva otomanilor. Pânza este pusă chiar deasupra tribunei.

                 Există şi câteva picturi de Tintoretto care înfăţişează dogi cu Cristos, Sf.Fecioară şi sfinţii.

foto:Sala Senatului

                 Sala ce urmează este Sala Senatului care găzduia adunările  Senatului, organ constituţional al Republicii încă din 1229 cu rol de adunare deliberativă superioară , for de dezbatere a problemelor de politică externă şi a probleme curente ale statului ,dar cu putere decizională mai restrictivă decât a Marelui Consiliu .Pe lângă politica externă,Senatul supraveghea activitatea în domenii ca industria manufacturieră şi comerţul. Senatul era prezidat de Serenissima Signorie în frunte cu dogele.

                  În componenţa Senatului intrau 60 de senatori aleşi anual de Marele Consiliu la care se adăugau 60 de senatori aleşi anual din rânsul familiilor patriciene veneţiene.

                 La senatorii aleşi se adăugau ca membri de drept întreaga Quarantia, Consiliul celor 10, Avocatura Comunală şi chiar Procuratorii de San Marco.

                 Puteau asista la şedinţa senatului dar fără putere decizională: comandanţi militari,ambasadori sau consuli la investire sau la rechemare, guvernatori ai oraşelor,administratori din diferite domenii.

                Senatorii se deosebeau de toţi ceilalţi aristocraţi prin faptul că purtau toga roşie.

                Figura care predomină lucrările de artă din Sala Senatului este Iisus Cristos. Senatul considera că se află sub protecţia Fiului lui Dumnezeu .Deasemenea sunt şi patru picturi ale lui Palma cel Tânăr care surprind evenimente din istoria veneţiană.

                Cel mai impresionant este orologiul aurit cu semne zodiacale şi cadran azuriu de pe perete ,care are încă o faţă în partea Sălii Colegiului.

                Sala Consiliului celor 10 este o altă sală în care se  intră din aceiaşi Sală a Celor Patru Porţi. Era destinată întrunirilor Consiliului celor 10 instituit în 1310 după Conspiraţia lui Bejamonte Tiepolo şi a altor nobili care au încercat o lovitură  de stat. Chiar dacă iniţial  a fost întemeiat ca o instituţie temporară pentru investigarea conspiraţiei ,a ajuns în final să se permanentizeze şi să devină un fel de “serviciu de informaţii ”al Republicii Veneţiene . Aceştia erau selectaţi din Senat şi aleşi în fiecare an de Marele Consiliu pentru a veghea la securitatea statului. .Consiliul celor 10 era o instituţie de temut deoarece autoritatea sa acoperea aproape toate sferele vieţii publice.

                Anchetele celor 10 erau conduse pe baza informaţiilor  primite de la Capi di Sestiere(administratori de sestiere) şi de la informatorii(Spioni) consiliului sau pe baza denunţurilor secrete aruncate în cutiile poştale în formă de Gură de Leu răspândite în tot oraşul. Denunţurile anonime erau verificate în preliminar înainte de instrumentarea unui proces.Acuzatul avea dreptul la un avocat,iar în caz de condamnare  execuţia era pusă în aplicare în secret prin decapitare ,ştrangulare sau înecare în apele Lagunei.

                Criticii au afirmat despre această instituţie că a fost aservită cercurilor oligarhice,şi că nu a demonstrat transparenţă în  verdictele pe care le-a luat şi care uneori ajungeau să fie schimbate după întâlniri ţinute în secret. 

               În  sala destinată Consiliului, cei zece stăteau cu Dogele şi cu cei şase consilieri ducali în plan semicircular. Decorarea plafonului a fost sarcina lui Gian Battista Ponchino şi a asistenţilor săi, Veronesse şi Gian Battista Zelotti. Sculptat şi aurit ,plafonul se împarte în 25 de compartimente. Fiecare compartiment era pictat cu imagini ale divinităţilor şi alegorii menite să ilustreze puterea Consiliului ceor 10 de a executa vinovaţii şi de ai elibera pe cei nevinovaţi. E destul de dificil de interpretat fiecare compartiment al plafonului deoarece artiştii tind să suprapună figurile şi evenimentele mitologice cu lecturi specifice Veneţiei . Pictura lui Veronese care o înfăţişează pe zeiţa Junona revărsându-şi darurile peste Venus este una foarte cunoscută.

             Sala Busolei(Sala della Bussola) este  singura instituţie judiciară pe care am vizitat-o la etajul doi.  Celelalte săli cum ar fi Camera celor Trei Inchizitori ai Statului, Camera celor Trei Capi ai Consiliului celor 10 şi Camera de Tortură sunt incluse într-un intinerariu secret ce se vizitează doar cu o rezervare înainte de începerea turului obişnuit. Oricum trebuie să-ţi păstrezi energia şi timpul pentru câte săli sunt de văzut în vizita obişnuită.

              Numele Sălii Busolei provine de la o mare busolă de lemn deasupra căreia este amplasată o statuie a Justiţiei. Sala Busolei ascundea Camera celor Trei Inchizitori ai Statului şi  Camera celor Trei Capi ai Consiliului celor 10.  Aceasta era anticamera în care aşteptau cei citaţi de conducătorii Consiliului celor 10, iar decorul era organizat în aşa fel în cât să sublinieze solemnitatea acestei eficiente maşinării a Justiţiei Veneţiene. Ce care care a fost însărcinat cu decorarea plafonului a fost din nou Veronese al cărui lucrări finalizate în 1554 erau menite să slăvească pentru încă o data buna guvernare a Republicii Veneţiei.În prim planul picturii ,Sfântul Marcu se pogoară pentru a încorona cele trei Virtuţi Teologice(credinţa iubirea şi speranţa).

               După cum putem observa toate spaţiile destinate organelor judiciare ale Veneţiei erau legate vertical una de alta.

               

foto: L’Armeria

Armamentul aflat  sub controlul Consiliului celor 10 era depozitat în Sălile Armamentului(L’Armeria).Aici sunt depozitate armele şi muniţiile folosite de gărzile palatului, unele din ele chiar din secolul al XIVlea. Colecţia de arme îmbogăţită cu multe obiecte de preţ are în jur de 2000 de piese.

               Deoarece sunt pasionat de tehnică militară am să descriu mai în detaliu armamentele şi muniţiile din fiecare sală a Armeriei. Voi încerc să nu devin plictisitor,dar totuşi îmi asum şi acest risc pentu a vă descrie înzestrarea militară a unei Republici maritime specializate în războiul pe mare.

               Prima sală a Sălilor Armamentului este numită şi Gattamelata. Aici se găsesc armuri lucrate fin ce aparţin condottierului Erasmo da Narni al cărui poreclă era Gattamelata. Condottieri erau liderii militari mercenari angajaţi de oraşele-stat italiene şi de Statul Papal în perioada Evului Mediu şi a Renaşterii.

               Împreună cu armurile lui Gattamelata sunt expuse şi alte exemplare de armament greu şi uşor din secolul XV pentru cavalerie, infanterie şi turniruri.Sala mai găzduieşte spade din diferite epoci şi modele ,precum şi diferite modele de arbalete cu tolbele din piele vopsită pentru o mai bună păstrare a săgeţilor. Sunt păstrate şi felinarele, în formă  de semilună în partea de sus, capturate de pe navele turceşti .

             A doua sală a Armeriei adăposteşte şi ea câteva” relicve” otomane şi anume un stindard triunghiular capturat în timpul celebrei Bătălii de la Lepanto(1571).Stindardul otoman este decorat cu un chenar pe care au fost brodate versete din Coran şi a deasemenea o inscripţie centrală care îl cinsteşte pe Allah şi pe profetul său Mohamed.

             De remarcat este şi armura lui Henric al IV lea al Franţei donată Republicii Veneţiei în 1604. Sala are în expoziţie şi o armură  pentru un cap de cal , nişte paloşe şi două halebarde bogat decorate.

             A treia sală se numeşte şi sala Morosini deoarece adăposteşte bustul lui Francesco Morosini plasat într-o nişă în partea de jos. Amiralul Morosini a fost comandant suprem al flotei veneţiene în timpul războiului împotriva turcilor din 1684-1688 atunci când a reuşit să recucerească Peloponesul.În 1688 ,Francesco Morosini devine doge .Tot Morosini a reuşit performanţa negativă de a transforma templul antic al Parthenon-ului din Atena dintr-o clădire funcţională într-o simplă ruină în urma bombardamentului său.

              Sala are o colecţie bogată ce include spade, halebarde, săgeţi şi arbalete. Pe numeroase arme şi pe glafurile porţilor apare sigla CX ce aparţine Consiliului celor 10.De notat este şi un tun de calibru mic de la mijlocul secolului al XVI ea şi un archebuz cu 20 ţevi ,dintre care 10 mai lungi şi 10 mai scurte, ce datează din secolul al XVII lea. Este  un adevărat strămoş al mitralierei cu ale sale 20 de ţevi.

                A patra sală adăposteşte o surprinzătoare colecţie de arme mixte ce includ baliste din secolul al XVI lea, proiectile de arme de foc, topoare şi spade, archebuze din secolul XVII, aşa-zisele casete capcană numite cassetta del diavolo care ascund în interior patru ţevi de pistol care la deschiderea cutiei fac o explozie care eliberează  o săgeată cu venin, instrumente de tortură, centuri de castitate,  o serie de arme de mici dimensiuni care puteau fi uşor ascunse.

               Atunci când un doge înceta din viaţă ,porţile Palatului erau ferecate,iar supravegherea lor era lăsată în grija unor trupe  de  arsenalotti, un personal înalt calificat şi diciplinat al complexului Arsenalului, şantierul naval în care erau produse vestitele galere de luptă veneţiene.Tot arsenalotti erau grupaţi în garnizoane de pază la nivelul Lojelor Palatului pentru a asigura securitatea întrunirilor Marelui Consiliu mandatat pentru alegerea unui nou doge.

               După vizita prin cele patru săli am coborât din nou la etajul unu în spaţiul destinat organelor judiciare . Aici pe o scară în uşoară coborâre am ajuns pe un coridor care nu este altceva decât interiorul Punţii Suspinelor.

               Puntea Suspinelor a fost realizată în 1614 pentru unirea Palatului Dogelui în care se aflau aşa numitele Închisori vechi(Prigioni Vecchie) cu Închisorile Noi(Prigioni Nuove).Închisă şi acoperită ,puntea are două coridoare despărţite de un zid.

               Numele de Punte a Suspinelor este unul sugerat de scriitorul englez Lord Byron în secolul al XIX lea şi vine de la condamnaţii ce primeau sentinţa şi păşeau deznădăjduiţi spre închisori văzând pentru ultima dată, printre gratiile Punţii Suspinelor, imaginea  Lagunei Veneţiene ce simboliza pentru ei libertatea.

              Mediul neaerisit şi umed îţi provoacă un disconfort pentru respiraţie. Chiar dacă atmosfera este încordată ,ea  nu  este una atât de înfricoşătoare.

               Închisorile au fost construite prin secolul al XV lea cu ideia de a face spaţiu deţinuţilor şi pentru a le oferi condiţii mai bune de detenţie în comparaţie cu Închisorile Vechi. Multe secţiuni din Închisorile Noi contravin însă acestor intenţii declarate. Multe celule sunt întunecoase şi sufocante datorită lipsei aerisirii. Bineînţeles că  doar nu erau să facă închisori frumoase la fel ca sălile din palat.Coridoarele lungi cu ronduri la  cele patru laturi au grupurile de celule dipuse înspre interiorul edificiului. Fiecare celulă era acoperită cu plăci din lemn de zadă încrucişate şi bine bătute dealungul pereţilor,podelelor şi a bolţilor.

                 Pe pereţi încă se mai disting unele scrieri ale deţinuţilor acoperite de multele scrijeleli lăsate de vizitatorii recenţi care nu au avut altceva mai bun de făcut dăcât să se remarce punându-şi numle pe zidurile  de la închisori.Din gravurile detinuţilor  făcute cu  cuie se mai pot descifra date ,semnături, motivele condamnării,suspine către libertate şi chiar unele reflexii filosofice sau citate din Biblie.

                Acest edificiu  este unul dintre primele exemple în epocă de  închisori izolate în blocuri de construcţii şi destinate a fi  închisori ale statului

                M-am întors din nou pe coridoarele Punţii Suspinelor ,iar apoi pe Scara Censorilor am coborât către Curtea Interioară a palatului ,punctual final al incursiunii mele printre  magnificele săli ale Palatului Dogilor.

                Păcat că marii artişti ai Renaşterii şi Barocului nu sunt la fel de popularizaţi în mass-media precum sunt actualele vedete   ce nu au nici pe departe acelaşi talent. De parcă în acea  epocă a omenirii plutea un geniu în aer şi nimic nu era mai uşor decât să creezi capodopere pe bandă rulantă.

                Nenumăraţii pictori şi sculptori şi-au dăruit geniul ,priceperea şi imaginaţia şi aproape toţi anii din viaţă pentru a desăvârşi aceast palat al dogilor.

foto:Statuia Tetrarhilor

                Am ieşit din palat pe aceiaşi minunată Porta della Carta ,iar primul lucru care mi-a atras atenţia au fost Statuile Tetrarhilor, locul de fotografie preferat al turiştilor atunci când ies din Palatul Dogilor. Dar statuia nu repezintă doar atât.

                 Acest grup statuar este poziţionat într-un colţ al faţadei Bisericii San Marco şi îi reprezintă pe cei patru împăraţi ce compuneau tetrarhia,sistemul de guvernare al Imperiului Roman instituit în 293 de Diocleţian ,pentru a eficientiza administrarea provinciilor romane. Tetrarhia era compusă din doi împăraţi seniori(augusti) Diocleţian şi Maximian şi doi împăraţi tineri(cesari) Constantin şi Maxenţiu.

                 Grupul statuar transmite în primul rând conceptul de tetrarhie şi mai puţin detaliile personale ale caracterelor sculptate. Toţi tetrarhii sunt sculptaţi în acelaşi mod, neavând caracteristici individuale. Augusti şi cesari care sunt prezentaţi îmbrăţisându-se în planuri separate simbolizează unitatea şi stabilitatea . Porfirul din Egipt folosit ca material pentru realizarea grupului statuar  simbolizează durabilitatea.Figurile compacte şi solide sunt modelate şi stilizate .Sunt modele ce prefigurează stilul medieval.

                  Statuile sunt originare din Palatul Philadelphion din Bizanţ şi au fost furate de veneţieni în timpul jefuirii capitalei Constantinopol din cea dea A Patra Cruciadă din 1204.