joi, 20 februarie 2014

Racheta V-2, precursoarea rachetelor balistice moderne

Racheta V-2, precursoarea  rachetelor balistice moderne
V-2 rocket launch and the effects of a rocket attack on Smithfield Market, London, 8 March 1945
Racheta V-2 a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acţiune din lume(chiar dacă în  zilele noastre rachetele V-2 sunt considerate cu rază scurtă de acţiune).Este considerată deasemenea ca fiind primul obiect uman care a pătruns în spaţiul extraterestru. Racheta V-2 este strămoşul tuturor rachetelor moderne . Dincolo de faptul că a fost o armă , este important de ştiut că racheta V-2 a stat la baza revoluţiei din domeniul  explorării spaţiale. Nu putem omite însă faptul că pentru construirea acestei arme revoluţionare, au murit datorită muncii silnice  aproape 20000 de prizonierii din lăgărele de concentrare naziste.
Primele idei germane legate de dezvoltarea unei rachete balistice
Dezvoltarea de noi arme revoluţionare a  fost o preocupare majoră pentru industria de armament germană încă de la începutul anilor ’30.
Primul personaj care a demarat un studiu de fesabilitate legat de rachete balistice  a fost capitanul Walter Dornberger, specialist în artilerie. Dornberger intră în contact cu Verein fur Raumschiffarht(Societatea germană de rachete), unde  va cunoaşte un tânăr inginer talentat pe nume Wernher von Braun. Impresionat de activitatea pe care o desfăşura von Braun la Verein fur Raumschiffarht , Dornberger decide să-l recruteze în programul militar de dezvoltare a rachetelor cu combustibil lichid demarat în august 1932.
Lucrând împreună cu o echipă de 80 de ingineri la Kummersdorf, von  Braun creează mica rachetă A-2 la sfârşitul anului 1934. Realizarea modelului A-2 a fost un succes parţial, având în vedere că sistemul de răcire al rachetei erau unul primitiv.
Echipa de ingineri condusă de Wernher von Braun s-a mutat pe platforma de cercetare de la Peenemunde de pe coasta Mării Baltice .Aici apare primul model de rachetă A-3 , trei ani mai târziu. Prototipul de rachetă A-3 trebuia să fie  un model la scară mai mică a viitoarei rachete A-4(V-2) , dar s-a dovedit un eşec datorită problemelor de motor care au afectat sistemul de control şi aerodinamica a rachetei.

O altă mare problemă era şi modificarea la viteze supersonice, a formei aerodinamice a rachetei datorită faptului că fuselajul se deforma. Problema arodinamică fost eliminată prin executarea unor ranforsări interioare pentru rigidizarea fuselajului.
Lansarea rachetei V-2 (A-4) a fost amânată pentru efectuarea mai multor teste pe modelul mai mic, A5. Era necesară realizarea unui motor de rachetă suficient de puternic pentru a lansa viitoarea rachetă V-2.
Pentru realizarea unui prototip de succes, Werhner von Braun a pus la punct un program de 7 ani  în care a inventat o noua duză de injectie a combustibilului, un sistem de anticameră pentru amestecul aerului cu combustibilul,o cameră de combustie mai mică şi un efuzor mai scurt.
Următorii proiectanţi au fost nevoiţi să creeze un sistem de ghidaj pentru rachetă, care să-i  permită atingerea unei viteze mai mari înainte de a  opri motoarele.
Rezultatul cercetărilor echipei lui Werhner von Braun a fost crearea unui sistem de ghidaj inerţial care săi permită rachetei A-4(V-2) să lovească un oraş aflat la o distanţă de 321 de km de lansare. Având în vedere că A-4 trebuia să aibe o viteză de croazieră supersonică, inginerii germanii  au fost nevoiţi să deruleze teste legate de viitoarea formă aerodinamică a rachetei. Având în vedere că tunelele de teste aerodinamice nu au fost construite la timp, Wernher von Braun a trebuit să se bazeze mai mult pe propria intuiţie decât pe calcule precise.
Dezvoltarea unui sistem de radiotransmisie care să dea informaţii despre traiectoria rachetei inginerilor de la sol, a dus la rezolvarea problemelor legate de aerodinamică. Echipa lui Wernher von Braun a dezvoltat una dintre primele sisteme de telemetrie.
Programul de producţie  al rachetei V-2
 
La începutul războiului, Hitler nu a considerat ca fiind o prioritate dezvoltarea programului de rachete, fiind încrezător în victoria finală doar cu armele convenţionale din dotarea Wehrmachtului. Turnura nefavarobilă pe care a luat-o campania din est a Wehrmachtului , l-a determinat pe Hitler să-şi reconsidere poziţia legată de programul de rachete şi să autorizeze dezvoltarea rachetelor A-4(V-2) ca arme  începând cu 22 decembrie 1942.
O dată cu aprobarea producerii lor ca arme , proiectul rachetelor A-4 a suferit foarte multe modificări până la introducerea lor în producţia de serie, la începutul anului 1944.Iniţial producţia rachetelor A-4 , redenumite V-2, a fost împărţită între centrele de la Peenemunde, Friedrichshafen şi Wiener Neustadt, precum şi alte amplasamente mai mici.
Locurile de producţie au fost schimbate o dată cu bombardamentele Aliaţilor de la sfârşitul lui 1943. Germanii au ajuns la concluzia eronată că nu mai pot să continue producţia în centrele existente la suprafaţă şi au hotărât să mute producţia în amplasamentele subterane de la Nordhausen(Mittelwerk) şi Ebensee. Singura uzină care va fi complet operaţională până la sfârşitul războiului va fi cea de la Nordhausen, care va avea ca forţă de muncă prizonierii de la lagărul de concentrare de la Mittelbau-Dora . Se estimează un număr de 20000 de prizonieri care şi-au pierdut viaţa în timpul muncii silnice de la Nordhausen. Germanii vor reuşi să producă până la sfârşitul războiului un număr de aproximativ 5700 de rachete V-2.
Utilizarea  în  luptă a   rachetelor V-2 şi moştenirea tehnică lăsată de ele
În planurile iniţiale era prevăzut ca lansările rachetelor V-2 să se desfăşoare la Éperlecques şi La Coupole în  apropiere de Canalul Mânecii. Ulterior s-a renunţat la platformele de lansare fixe pentru lansatoarele mobile.
Călătorind într-un convoi de 30 de camioane, echipa inginerilor germani responsabili de programul de rachete V-2, ajungeau pe o platformă de lucru unde instalau focoasele rachetelor înainte de a fi transportate pe o remorcă Meillerwagen până la locul de lansare. Pe locul de lansare racheta V-2 era armată, alimentată cu combustibil şi cu giroscopul reglat.
 Această strategie de lansare s-a dovedit a fi una foarte eficientă, având în vedere că într-o zi se puteau lansa până la 100 de rachete. Principalul avantaj al lansatoarelor mobile era faptul că erau foarte greu de detactat de către avioanele aIiaţilor.
Primul atac cu rachete V-2 al Wehrmachtului a fost executat pe 8 septembrie 1944 împotriva Londrei şi Parisului. Într-un interval de  8 luni de la primul atac, au mai fost lansate încă 3172 de rachete V-2 care au avut ca ţintă în special Londra , apoi Parisul, Antwerp, Lillle  , Norwich şi Liege. Datorită traiectoriei balistice şi a vitezei foarte mari a rachetelor V-2, nu existau la respectiva vreme  mijloace eficiente de a putea contracara atacurile.
Atacurile cu rachete V-2 au încetat doar atunci când Aliaţii au cucerit zonele de lansare de la care erau lovite ţinte din Anglia şi Franţa.
Ultimul atac asupra Marii Britanii cu rachete V-2 a avut loc pe 27 martie 1945  şi  s-a soldat cu aproximativ 2500 de morţi şi 6000 de răniţi.
Foarte interesate de aceste noi arme, atât SUA cât şi URSS s-au grăbit să captureze după sfârşitul războiului  rachetele V-2 existente şi mai ales inginerii germani care s-au ocupat cu dezvoltarea lor.
În ultimele zile ale războiului , Wernher von Braun şi Dornberger   s-au predat americanilor şi-au dezvoltat ulterior programul spaţial american.
În timp ce rachetele americane de tip V-2  erau testate la poligonul de încercare de la White Sands, rachetele V-2 sovietice au fost testate la Kapustin Iar(Operatiunea Osoaviakhim) . O echipă de 250 de ingineri germani condusă de Helmut Gröttrup(fostul asistent al lui Wernher von Braun) i-a asistat pe sovieticii la crearea rachetei R-1 , un duplicat al V-2. Germanii i-au dat ideile necesare lui Korolev pentru a dezvolta mai departe programul spaţial sovietic. După 1951 echipa lui Helmut Gröttrup nu a mai participat la dezvoltarea tehnologiei de rachetă din URSS , fiind  exclusă din program pe raţiuni de securitate. Rachetele R-2 şi R-5 sovietice au fost o extensie a tehnologiei V-2
Racheta V-2 a avut în ultima parte a războiului mai mult un rol psihologic. Prin atacurile cu rachete V-2 ,Hitler dorea să-i convingă pe englezi să încheie o pace separată cu Germania Nazistă.

Bibliografie
Gregory P. Kennedy, Germany's V-2 Rocket , Ed. Schiffer Military History,Atglen ,2006.

http://militaryhistory.about.com/od/artillerysiegeweapons/p/v2rocket.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu